Ziua de Comunitate la Jean Bart: școala și familia, un singur echipaj

4 iunie 2026. În ajunul Zilei Învățătorului, Corabia Jean Bart a ridicat ancora pentru una dintre cele mai frumoase călătorii ale sale: apropierea dintre familie și școală. La bord au urcat copii, părinți, învățători și parteneri de suflet care scriu împreună aceeași poveste.

Așa a început cea de-a doua Zi de Comunitate, organizată în cadrul Programului de Transformare a Școlilor AVE, derulat în parteneriat cu Asociația pentru Valori în Educație. Elevii claselor a III-a și a IV-a și-au invitat părinții să fie, pentru câteva ore, colegi de echipă în jocuri, provocări și competiții. Un timp prețios în care cei mici i-au avut pe cei dragi aproape și au simțit, mai mult ca oricând, că fac parte din același echipaj.

În curtea lui Jean Bart, am văzut mâini care se căutau pentru a rezolva împreună o provocare. Am văzut părinți râzând cu poftă în timpul activităților și copii care străluceau pentru că oamenii cei mai importanți din viața lor erau acolo. Au alergat și s-au bucurat. Au sărbătorit reușite mici și mari. Au „navigat” împreună.

Alături de noi au fost și partenerii noștri de suflet, marinarii Fregatei „Mărășești”, prezență care face parte firesc din identitatea școlii noastre. Ca de fiecare dată, ei ne-au reamintit că orice drum frumos are nevoie de un echipaj unit. Au fost jocuri marinărești, au fost profesori și învățători care au intrat în joc, au fost copii umăr la umăr cu părinții lor. Iar școala a devenit ceea ce ne dorim să fie mereu: un loc al întâlnirii dintre oameni. 

În echipajul acestei zile s-a aflat și Asociația TEAM (Together Everyone Achieves More), partener de suflet al școlii noastre, oameni care cred, asemenea nouă, în puterea lui „împreună”. Alături de învățători, cei nouă voluntari mobilizați de asociație au dat viață jocurilor și au pus în mișcare roata care a devenit punct de atracție pentru participanți. Nu întâmplător se numesc TEAM. Pentru că mesajul lor încape într-o singură convingere: Împreună, reușim mai mult. Exact acel spirit care a adus laolaltă întreaga comunitate Jean Bart.

Dincolo de toate acestea, au fost momente simple care au spus cele mai importante povești. Despre încredere. Despre conexiune. Despre priviri care spuneau fără cuvinte: „Mă bucur că ești aici.”

Dar povestea acestei zile nu s-a încheiat odată cu ultimul joc. După-amiaza a adus în curtea școlii o altă tradiție frumoasă a comunității Jean Bart: Campionatul de Fotbal al elevilor de gimnaziu. Terenul s-a umplut din nou de energie, fair play și aplauze, de profesori, colegi și părinți care au încurajat de pe margine. Pentru că uneori o galerie care crede în tine valorează mai mult decât orice cupă.

Ce rămâne după această Zi de Comunitate? Bucuria. Și puterea lui „împreună”. La plecare, poate că fiecare a luat cu el ceva diferit. Un copil a luat amintirea unei zile petrecute cu părintele său la școală. Un părinte a luat imaginea unui copil fericit. O echipă a luat un trofeu. Un profesor a luat confirmarea că merită să construim astfel de momente.

Pentru că, la fel ca pe mare, nicio corabie nu înaintează cu adevărat fără echipajul ei. Iar astăzi, Corabia Jean Bart a navigat cu toate pânzele sus.

CONSILIER IMAGINE,

Prof. Alexandra Andreea ILIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sari la conținut