Vacanța de vară a început anul acesta cu… Școala de vară!
Acest program de dezvoltare personală, care se desfășoară în Școala Jean Bart, se află la a opta ediție și a adunat de această dată 230 de elevi și 40 de formatori din cinci județe, fiind un program național cu participare internațională.
Coordonatorul programului, Psiholog Prof. Drd. Ghițoiu Daniela și trainerii Asociației TEAM, Popescu Cornelia și Bianca Mamaischi, din echipa de organizare, au ales ca tematică Adventure Time, având ca obiective principale relaționarea în grup și creativitatea. Cornelia a menționat că „au ales tematica pentru a le oferi participanților posibilitatea de a se descoperi prin intermediul unui curs de o săptămână alături de alți copii de vârste asemănătoare”, considerând că desenul animat poate sta la baza acestui program prin temele pe care le oferă – prietenia, curajul, altruismul, călătoria.
Deși au fost grupe de vârstă variate, formatorii au urmărit aceste teme astfel încât fiecare echipă a dat viață câte unui personaj al desenului animat, în scopul cunoașterii de sine și al dezvoltării inteligenței emoționale prin joc.
Până la finalul cursului, participanții au obținut experiențe relevante de relaționare la grup, multă voie bună și distracție de calitate, dar și tricouri albastre la cerul senin de vară care să le amintească de Școala de vară din 2023.
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Irina ROȘU