Ghetuțele Magice

În fiecare an, de la începutul lunii decembrie, copii mai mici sau mai mari încep să-i scrie lui Moș Crăciun și, pentru că au fost cuminți, îi cer jocuri, dulciuri, jucării – ceea ce bucură orice copil. Sunt însă copii care abia visează la jucării, căci sunt multe altele de care au nevoie… Câți dintre copiii noștri, oare îți doresc o pereche de ghete de iarnă pentru a merge la școală?!? Sunt lucruri simple, dar atât de necesare, de care copiii au nevoie!

     Astfel, școala noastră s-a alăturat campaniei „Ghetuțele magice” pe care Asociația „Împreună pentru Viitor” din Constanța o are în derulare și care are ca scop combaterea abandonului școlar în mediul rural. Este o realitate tristă, dar mulți copii ajung să renunțe la școală din cauza lipsurilor materiale cu care se confruntă familiile acestora.

        Anul acesta, din peste 400 de copii (din mai multe localități constănțene) care așteaptă ghetuțe noi, 27 copii au fost încălțați grație generozității elevilor și preșcolarilor noștri, fiecare contribuind la a aduce un strop de bucurie pe chipul celor care vor primi cadourile.

        Getuțe Magice + dulciuri Þ piciorușe vesele și copil fericit!

        Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat campaniei, știm cu toții că dar din dar face rai!

        Sărbători fericite tuturor! J

CONSILIER IMAGINE,

Prof.  Anca BRATU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>