„Apă, tu ești nu numai necesară vieții, ci ești însăși viața; ești bogăția fără seamăn pe Pământ, tu ești cea mai delicată, cea mai pură, tu ești sufletul Pământului”, a spus Antoine de Saint-Exupery, poet, jurnalist, aristocrat, romancier și eseist francez, devenit cunoscut în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț”, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în trei sute șaizeci și una de limbi.
APA reprezintă unul din cele 3 elemente vitale ale traiului nostru, pe lângă aer și hrană, însă de cele mai multe ori trecem cu vederea importanța ei. Nu ne închipuim cum ar fi să nu o mai avem la discreție. Având în vedere faptul ca apa înseamnă viaţă, suntem datori să economisim resursele de apă, dar și să păstrăm calitatea apelor Astfel, an de an, pe 22 martie este celebrata Ziua Mondiala a Apei. Aceasta zi își propune să sensibilizeze oamenii cu privire la problemele legate de apă pe care anumite locuri de pe glob le întâmpină. Instaurată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), scopul Zilei Mondiale a Apei este și acela de a se atrage atenția asupra crizei globale a apei. La 22 martie în fiecare an, oamenii și organizațiile marchează „Ziua Mondiala a Apei”, luând masuri pentru a aborda criza apei.
Cu prilejul acestei zile, doamna profesoara Zaharia Elidia-Carmen, coordonatoarea proiectului ecologic „Pământul oamenilor”, a organizat activitatea cu tema: „Așa da, așa nu!”. Elevii claselor a VII-a A și a VII-a B prin prezentări PowerPoint, au pus în evidență următoarele aspecte: tipurile de poluare; factorii care duc la poluarea apei; tipuri de poluanți ai apei; măsurile de prevenire și păstrare a unui mediu cât mai curat. A urmat o dezbatere, care s-a axat pe: resursele naturale de apă ale Terrei; metodele cele mai eficiente de economisire a apei potabile într-o locuință. Doamna profesoară le-a prezentat elevilor o stație de epurare a apelor uzate, punând accent pe: tipurile de epurare ale apei; procesele fizico-mecanice, chimice și biologice prin care trece o apa menajeră; valorificarea produselor obținute în urma epurării apei.
Elevii au conștientizat astfel importanța protejării mediului înconjurător, valorificarea eficientă a apei potabile în consumul casnic, precum și stabilirea principalelor măsuri de prevenire a poluării apei.
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Anca BRATU