Spune NU violenței ! Mai bine ne jucăm, decât să ne certăm.

Pe 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli. Scopul acestei zile este promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal al acestei zile fiind „dragoste universală, nonviolenţă şi pace. Dragostea universală este mai bună decât egoismul, nonviolenţa este mai bună decât violenţa şi pacea este mai bună decât războiul”. Ziua Internaţională pentru nonviolenţă în şcoli a avut ca zi de plecare 30 ianuarie, aceasta fiind ziua celebrării morţii lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente, cel care spunea: „Nonviolenţa este arma celor puternici”. Această zi promovează o educaţie permanentă în şi pentru armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolenţă şi pace. Cu acest prilej, elevii clasei a II-a B, coordonați de prof. înv. primar Mărgineanu Florentina, au desfășurat activitatea „Spune NU violenței ! Mai bine ne jucăm, decât să ne certăm.”. Scopul activității: Prevenirea agresivității și violenței în mediul şcolar, ruperea „cercului vicios” al violenţei prin practicarea „celor trei A ai nonviolenţei”:

  • Asertivitate: Comunică eficient! Acţionează inteligent!
  • Autocunoaştere: Cunoaşte-te în profunzime!
  • Autocontrol: Stăpâneşte-ţi emoţiile!

 Activitatea a avut următoarele obiective educaționale:

  • identificarea tipurilor de violență, a formelor de manifestare a acesteia;
  • înţelegerea cauzelor apariţiei conflictelor şi conştientizarea propriilor reacţii şi comportamente în soluţionarea conflictelor;
  • aplicarea de reguli clare și sancțiuni constructive pentru a preveni anumite tensiuni și conflicte între copii;
  • dezvoltarea atitudinii civilizate de a combate agresivitatea.

 Activitatea a debutat printr-un exercițiu de tip brainstorming, fiecare elev spunând ce înțelege prin cuvântul „agresivitate ”. Apoi s-au analizat metodele și căile de combatere a agresivității și violenței. Prin jocuri, desene, cântec și poveste, a avut loc exersarea unor atitudini și comportamente: jocul „Ochelarii magici ”– le-a dat puterea de a cere iertare de la un coleg față de care au greșit: „Eu cred c-am greșit față de tine atunci când… și te rog să mă ierți!” .

 „Scara nonviolenței!” – afiș; „Fapte bune/rele” – desene tematice; Interpretarea cântecului „Prietenia”; „Cum să rezolvi un conflict cu cineva” – video educativ pentru copii; „Piatra strălucitoare“– poveste terapeutică (Tema poveștii este cearta dintre doi căluți de mare, prieteni și colegi de clasă, pentru o piatră strălucitoare, găsită pe fundul mării. Această poveste îi ajută pe copii să conștientizeze atât urmările negative ale unei dispute/ale unui conflict între prieteni/colegi, cât și importanța înțelegerii în rezolvarea oricărei situații.);

 „Paleta sentimentelor“- joc de interrelaționare. Copiii au înțeles necesitatea unui climat armonios în cadrul şcolii, bazat pe încredere, respect şi corectitudine. Consider că activitatea desfășurată a fost educativă, foarte necesară elevilor clasei a II-a B, deoarece unii dintre ei se confruntă cu diferite situații în viața reală: fie violență fizică, fie verbală. Deși ele nu pot fi identificate mereu, micuții nedând glas faptelor adulților sau propriilor acțiuni, aceștia au avut ocazia să reflecteze asupra aspectelor negative și consecințelor nefaste ale acestora. Cu siguranță că această activitate a venit în sprijinul elevilor, contribuind la cunoașterea sinelui fiecăruia, la descoperirea anumitor „porniri” necorespunzătoare, ce își pot pune amprenta asupra personalității individului de mai târziu.” – coordonatorul activității, P.Î.P. Florentina Mărgineanu. Să promovăm în școala noastră, dar și în întreaga societate, cultura păcii, bunătății, toleranței, dialogului, cooperării și solidarității! Chiar dacă Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală este sărbătorită pe 30 ianuarie, mesajul ei trebuie să dureze şi să se manifeste în fiecare zi. Toate formele agresiunii întâlnite în şcoli – de la îmbrânceli şi jigniri, până la injurii, vulgarităţi, intimidări fizice şi verbale – trebuie să dispară, iar relaţiile interumane elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte trebuie dezvoltate pe o bază de armonie şi toleranţă, în care puterea de convingere a cuvântului şi nu a violenţei trebuie să primeze. Spune și tu: NU VIOLENȚEI!

Prof. înv. primar Florentina MĂRGINEANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>