PERFORMANȚĂ: Revista Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” Constanța, „Țărm de mare” a fost, și anul acesta, încununată cu lauri la Concursul Național de Reviste Școlare „Aproape de voi”, organizat de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. Astfel, revista noastră a câștigat:
Premiul I pentru cea mai bună revistă de gimnaziu (copertă – grafică: Maria Done 7B, editorial: Călin Zăbavă 6B);
Cel mai bun interviu (elevele: Cătălina Cantaragiu 8A, Delia Vasile 7A, Carina Apostol 7B, dar și Raluca Nedelcu – absolventă);
Marele Trofeu, obținând cel mai mare punctaj la categoria Revistelor Instituțiilor Școlare, unde a concurat inclusiv împotriva revistelor de liceu.
De asemenea, pentru al patrulea an consecutiv, „Țărm de Mare” a obținut Premiul I la faza județeană a Concursului Național de Reviste Școlare și Jurnalism, organizat de Ministerul Educației Naționale, calificându-se la etapa națională. Așadar, păstrăm tradiția și ne aflăm, din nou, în fruntea celor mai buni din județ! Un adevărat blazon de onoare și mândrie pentru școala noastră!
Felicitări tuturor celor care au contribuit la reușita acestui proiect de echipă: profesori și elevi, cu sprijinul inestimabil al conducerii Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart”, al doamnei profesor Alexandra-Andreea Ilie, domnișoarei informatician Mihaela Vîntu și părinților. Împreună, reușim, an de an, să oferim o imagine frumoasă, de suflet, școlii noastre cu nume de scriitor.
Când ești elev al Școlii (lui) Jean Bart, talentul scriitoricesc își face deopotrivă apariția, iar drumul spre Excelență devine tot mai ușor de parcurs. Cu siguranță, artiști remarcabili se vor ridica de pe băncile Școlii Jean Bart, marele câștig al elevilor noștri fiind, înainte de orice trofeu, învățarea pentru viață!
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE