APA este „actrița” cu cele mai multe roluri pe scena planetei noastre, reprezentând pe de o parte lichidul indispensabil vieții umane, animale și vegetale, iar pe de altă parte fiind componenta supremă în derularea fenomenelor de ordin hidrologic și climatic.
Utilizările multiple pe care le are apa în viața cotidiană, de la uz casnic și irigații în agricultură, până la industrie, transport și turism, conturează profilul infinit al hidrosferei, care de altfel ocupă peste 72 % din suprafața Terrei.
Așadar, în fiecare an, pe 22 Martie se serbează „ZIUA MONDIALĂ A APEI”, zi dedicată protecției ecosistemelor acvatice, a resurselor de apă dulce de pe Glob și a utilizării raționale a acesteia, cu scopul de a forma o atitudine ecologică din perspectiva educației și dezvoltării durabile.
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” au „stropit” holurile școlii cu activități diverse, punctând tema zilei de anul acesta „Apă pentru pace”. Sub îndrumarea d-nei prof. diriginte Zaharia Elidia-Carmen, clasa a VI-a A a desfășurat activitatea cu tema „Așa da, așa nu!”. A avut loc o masă rotundă cu elevii clasei, având ca temă: „Resursele de apă potabilă de pe Glob”. În urma vizionării unor filme, elevii au identificat factorii care duc la poluarea apei; tipuri de poluanți ai apei; măsurile de prevenire și păstrare a unui mediu cât mai curat. A urmat o dezbatere, care s-a axat pe: resursele naturale de apă ale Terrei; metodele cele mai eficiente de economisire a apei potabile într-o locuință.
Elevii claselor a VI-a B (prof. dirig. Chesnoi Corina), a VII-aB (prof. dirig. Lungu Gabriela) și a VII-a C (prof. dirig. Bratu Anca) au realizat afișe colaborative, privind importanța resurselor de apă și modalități eficiente de economisire a acestora, sub coordonarea prof. Cosma Andreea-Nicoleta și prof. Nicoară Raluca-Gabriela.
Activitățile derulate au avut drept scop conștientizarea în rândul elevilor a importanței multiple pe care o deține apa, resursa în lipsa căreia, nu ar putea supraviețui.
Tot astăzi, RAJA și-a anunțat câștigătorii Concursului „Apa este Viață 2024”, la care eleva noastră MIRELA-PETRUTA IONIȚĂ (cls. a VIII-a B) a obținut Mențiune I, dintr-un total de 176 lucrări la secțiunea de vârstă 12-16 ani. Mulțumim, pe aceasta cale, celor care au apreciat acest desen, reușind să strângă ~800 voturi pe Facebook. Felicitări, draga noastră talentată!
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Anca BRATU