Povestea Crăciunului

Voi știți câte zile mai sunt până la Crăciun?

Cine ar putea să cunoască mai bine povestea fiecărei zile până la Crăciun, dacă nu exploratorii din curtea lui Jean Bart? Micuții clasei pregătitoare C au început deja numărătoarea inversă până la cea mai frumoasă perioadă a anului. Și, cum Crăciunul nu înseamnă o singură zi, ci un întreg sezon, și-au propus să facă din fiecare zi a lunii decembrie o sărbătoare.

Astfel, au declarat deschisă prima ediție a proiectului „Calendarul Crăciunului – o poveste de Advent”. O colecție de 24 de aventuri, cu activități creative și surprize ce îi aduc pe micuții exploratori cu un pas mai aproape de Crăciun.

Proiectul a demarat cu împodobirea bradului, confecționarea ghetuței pentru Moș Nicolae, desenarea cadourilor primite și a Moșului Nicolae. Apoi, curioși din fire (așa cum stă bine oricărui explorator), s-au lăsat conduși în lumea feerică a lui Moș Crăciun, ghidați de glasul blând și spiritul creativ al doamnei învățătoare, prof. înv. primar Laura-Elena Micu.

Calendarul de Advent din clasa exploratorilor este o poveste magică, ce prinde viață chiar în mâinile copiilor. În fiecare zi, după „Întâlnirea de dimineață”, copiii așteaptă cu nerăbdare să deschidă săculețul corespunzător zilei respective. Și ce comori găsesc în el? Ei bine, o mulțime de activități ce fac din fiecare zi a lunii decembrie o călătorie de poveste.

Însă calendarul micuților exploratori nu este doar o simplă numărătoare până la Crăciun. Fiecare zi din aventură dezvăluie noutăți despre sărbătorile de iarnă și tradițiile românești, dar și ghicitori ingenioase, sau provocări amuzante și educative prin care copiii își dezvoltă gândirea critică și imaginația („creează un desen de iarnă cu ochii închiși”, „sărituri ca un ren”).

Și pentru că darul cel mai de preț al Crăciunului este căldura familiei, sunt saci în care exploratorii noștri descoperă și activități ce se desfășoară cu părinții, frații, oamenii lor cei mai dragi. Nu lipsesc, desigur, nici activitățile lor preferate: desenatul, coloratul, realizarea felicitărilor de Crăciun sau mult-iubita scrisoare către Moș Crăciun. Căci, ce să vezi? Moș Crăciun și-a instalat cutia poștală magică în sala de clasă a exploratorilor!

Iată o poveste-calendar care surprinde cele 24 de zile până la Crăciun: cu bucurie și magie, cu exploratori și aventuri, cu povești mici din care cresc oameni mari!

          Voi cum numărați câte zile mai sunt până la Crăciun?

CONSILIER IMAGINE,

Prof. Alexandra Andreea ILIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>