Există copii care așteaptă să fie aleși. Și mai sunt copii care își aleg singuri drumul. Cu tot ce înseamnă el: antrenamente, hotărâri în pași și visuri puse pe pista de alergare. Adrian-Gabriel Micu (clasa a 8-a A), elev al Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” Constanța, este unul dintre acei copii cu ambiția în privire, care nu așteaptă fluierul de „start”, ci el este startul. Un copil care „trage” de profesor, nu pentru note, ci pentru șansa de a-și arăta cât poate duce.
Adrian aleargă, sare, luptă. În probele de tetratlon. Și în viață! Cu ambiție, cu suflet și cu mult efort, la finalul acestei săptămâni, munca lui a prins contur: Mențiune la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Tetratlon. Iar în spatele acestui premiu stau sute de pași, sudoare, emoții, încercări, eșecuri și dorința de a fi mai bun decât a fost ieri. Cu siguranță, în sufletul lui, perseverența ocupă întotdeauna locul I.
Pentru antrenorul său (doamna profesor Mihaela Popescu), Adrian nu este doar un elev talentat, este inspirația prin care crede, an de an, în rostul meseriei sale. El îi amintește că adevărata motivație pentru un dascăl vine din ambiția și pasiunea elevilor săi. Și nu a fost singurul. Alături de Adrian, pe pista visurilor, s-a aflat și colegul său, George Mihoc (clasa a 8-a A), a cărui participare este dovada că adevărata reușită nu stă întotdeauna în clasamente, ci în curajul de a intra în cursă, iar el a făcut-o cu demnitate și hotărâre. Mai presus de orice loc pe podium, George a câștigat încrederea de a-și testa limitele.
Tetratlon nu este doar despre sport. Este despre lecții care nu se predau la tablă: curajul de a începe, despre „Vreau să merg! Nu contează locul, vreau să fiu acolo!”, despre voința de a continua și un copil care spune „Anul viitor, o luăm de la capăt!” Iar Adrian a alergat în fiecare competiție, până a crescut: în forță, în încredere, într-un copil care nu se oprește la prima linie de sosire.
Patru probe: alergare de viteză, săritură în lungime, aruncarea cu mingea de oină și rezistență. Patru feluri de a-și testa limitele. Iar el le-a înfruntat cu acea energie pe care doar dorința adevărată o poate da: 5.68 m la lungime, 8.0 sec la 60 m sprint (primul din seria sa), 44 m oina, 2 min 42 sec, 800m (primul din seria sa).
Astăzi, nu îl aplaudăm doar pentru o mențiune, ci pentru o lecție de viață! Căci un campion se recunoaște după inima cu care aleargă. Și, poate că, într-o zi, când vom vorbi despre marii atleți ai țării, cineva va spune: „Adrian Micu? Da, el a fost mereu așa. A început prin a cere să participe. Și nu a mai ieșit niciodată din cursă!”
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE
