Pe 27 martie este sărbătorită Ziua Mondială a Teatrului. Această artă, care are puterea de a depăși toate barierele culturale, lingvistice, religioase sau politice, și-a câștigat dreptul de a-i fi recunoscută forța de comunicare: ea izbutește, în același timp, să informeze, să educe, să trezească emoții…
Și școala noastră, prin intermediul elevilor de la clasa a IV-a A, a dorit să marcheze această zi specială.
Copiii pregătiți de doamna învățătoare Marin Florentina au prezentat, în fața colegilor mai mici de la clasa pregătitoare, două scenete: Povestea unui elev leneș (adaptare după Povestea unui om leneș de Ion Creangă) și Castravetele (adaptare de Octavian Sava după I.L. Caragiale). Spectatorii au asistat la o reprezentație memorabilă. Micii actori au fost răsplătiți, la final de spectacol, cu ropote de aplauze…