De 8 martie, ce-i? Sărbătoare! De la clasele pregătitoare B şi C, şcolărei cu sufletul mare cât o primăvară, mai frumos ca vremea de afară, pe un soare cu dinţi, escortaţi de părinţi şi-ajutaţi de colegii mai mari (cel puţin la fel de gospodari) din clasa a VIII-a A, au pornit prin cartier, aşa, la un fel de gingaşă vânătoare de doamne, domniţe şi domnişoare, fete, fetiţe, mămici şi bunici: cum le-au prins, le-au înconjurat şi zău că numai de bine le-au urat, că tot se ştie că e ziua lor, vestită deja de mărţişor (chiar de acum o săptămână, să fie treaba bună!); ca să fie mai convingători cică le-au dat şi flori (şi mulţi fiori) şi pe lângă urări şi nişte felicitări, cu mare măiestrie ticluite de mânuţele lor iscusite!… 🙂
Nici nu e prima oară, să ştii, că ai noştri se ţin de ghiduşii şi zâmbete împart, cu mare zor, pretutindeni în jurul lor! 🙂