În perioada 25-29 mai 2020, ISJ Constanta, în colaborare
cu CJRAE Constanța și partenerii educaționali prezintă prima ediție ONLINE a Târgului
Ofertelor Educaționale 2020-2021, sub același slogan – Alege EDUCATIA! Este
calea către viitorul tău.
Toate unitățile de învățământ liceal, profesional, dual și postliceal din județ își vor deschide porțile virtuale și vor promova oferta educațională online, atât pe site-ul lor cât și pe site-ul ISJ Constanța. Elevii și părinții, persoanele interesate vor putea interacționa în același mod cu reprezentanții unităților de învățământ participante la noua formă de prezentare a Târgului din acest an.
Opțiunile școlare ale elevilor de clasa a VII-a si a VIII-a vor putea fi cunoscute tot online, prin Chestionarele pregătite de organizatori.
De asemenea, și opțiunile pentru continuarea studiilor după clasa a XI-a învățământ profesional sau după absolvirea liceului vor fi cunoscute prin aplicarea online a chestionarelor specifice.
Săptămâna de promovare a ofertelor educaționale se subscrie atât strategiilor de promovare ale MEC și ISJ Constanța cât și Săptămânii europene a competențelor profesionale – European Skills Week, eveniment în derulare pe tot parcursul anului 2020. Reamintim că târgurile constănțene organizate în ultimii ani, inclusiv cele dedicate în mod special învățământului profesional și dual, au primit marca europeană de calitate, fiind conectate cu evenimente europene de gen.
În aceeași perioadă se va publica Ghidul admiterii 2020-2021, conținând atât planurile de școlarizare ale tuturor unităților de învățământ liceal, profesional, dual si postliceal, de stat și particular, pentru învățământul de masa și special, din județul Constanta cât și detalii referitoare la calendarul și etapele de înscriere în clasa a IX-a a absolvenților de clasa a VIII-a.
Inspector Școlar General, Sorin Mihai |
Inspector Școlar General Adj., Anca Iuliana Dragomir |
Director CJRAE, Irina Ermolaev |
|
Coordonator CJAP-OSP, Laura Secu |
Inspectori școlari, Gabriela Carmen Neagu Daniela Frangopol |
CHESTIONARE OPȚIUNI ELEVI aici