„Spectacolul trebuie să continue!” – Nu este doar un principiu al spectacolului prin care înveți că, orice ar fi, trebuie să mergi înainte, să nu te oprești nicicând. Acesta este, mai presus de toate, un principiu de viață!
Ei bine, spectacolul continuă pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” Constanța, în cea de-a treia săptămână a proiectului „Întâlnindu-mi visul!”, cu activități dedicate teatrului și filmului.
Actriță, fondatoare a trupei de teatru „Suflețel”, Mădălina Petrencu este ea însăși personajul Suflețel, ce explorează nu doar arta spectacolului, ci viața. A fost primită în școală cu mare căldură de elevii clasei a 5-a C (diriginte, prof. Anca Bratu), cu aplauze înfocate și reprize de râs.
„Ce credeți că este teatrul?”, a întrebat Mădălina, în debutul întâlnirii. Dacă la început, toți copiii au răspuns „scena”, până la final, au descoperit că „teatrul trece prin Gând, teatrul trece prin Corp și, dincolo de orice, acesta este o bucurie a manifestării umane.” (Mădălina Petrencu)
Tânăra actriță ne-a plimbat prin universul emoțiilor, fiindcă despre asta este teatrul: despre sentimente, gânduri și respirație, teatrul este despre tot ce înseamnă viață. Teatrul „nu înseamnă să porți o mască, ci înseamnă să ai adevăr interior, să îți cunoști sentimentele, înseamnă comunicare și privire autentică, înseamnă să te conectezi la celălalt”, spunea Mădălina.
Și ce credeți? Au reușit să se conecteze unii cu ceilalți? Da! Pentru că la vârsta lor, sunt minunați și autentici, iar din această întâlnire au învățat că cel mai important este să fii TU, cel care ești. S-au jucat de-a improvizația într-un mod distractiv, și-au exersat creativitatea și imaginația, s-au coordonat și au lucrat în echipă. S-au distrat și au râs copios la exercițiile de comunicare non-verbală, ajutându-se de pantomimă, au fost specialiști în zâmbete, au experimentat „vocea de crab” și, mai mult decât atât, au descoperit, prin intermediul unui joculeț, că importante nu sunt cuvintele, ci trăirile pe care le au acele cuvinte.
Copiii au rămas în joc până la final și au învățat cât de important este să privești oamenii. Jocul în care copiii au stat față în față și s-au privit în ochi fără să se miște, ca și cum ar vrea să ajungă în adevărul sufletului celuilalt, a fost cel mai emoționant moment al zilei. S-au bucurat să privească în inima celuilalt și au aflat că în adânc este adevărul oamenilor. O adevărată lecție de viață pentru copiii noștri!
„The sky is the limit!”, mărturisea, cu zâmbetul pe buze, Kira Hagi, elevilor din clasa a 6-a A (diriginte, prof. Irina Roșu) și a 7-a A (prof. Andreea-Nicoleta Cosma), în cadrul întâlnirii online cu aceștia, cultivându-le astfel sentimentul de încredere în forțele proprii. Concluzia evenimentului? Poți face orice! Fiecare dintre noi are această șansă, atât timp cât există dorință!
Actriță talentată, cu o carieră strălucită în teatru și film, Kira Hagi este unul dintre acei oameni dedicați actoriei, este unul dintre acei tineri care fac lucruri extraordinare, un artist profesionist care joacă pentru oameni și reușește să schimbe ceva în ei. Când în fața ta se află un om care a reușit să își transforme pasiunea în meserie, un om care îți împărtășește despre ambiție și mentalitatea de învingător, atunci cum să nu îndrăznești să visezi? Cum să nu îți dorești să înveți, nu doar pentru școală, ci pentru viață?
Copiii au pătruns în lumea filmului și a cinematografiei, dar mai presus de toate, au rămas impresionați de povestea de viață a unui copil cu visuri mari și locul acestuia în universul actoriei. Povestind despre provocările și drumul spre performanță, despre viața de actor și lecțiile oferite de fiecare rol interpretat, Kira Hagi i-a îndemnat pe copiii noștri să se bucure de frumusețea copilăriei și să muncească pentru visul lor: „Dacă muncești și ești perseverent, vei face la un moment dat ceea ce îți place și vei fi zilnic cu zâmbetul pe buze. Bucurați-vă de fiecare moment al vieții pentru că nu se mai întoarce, fiecare etapă a vieții are frumusețile ei! Învățați cât mai mult! Ascultați doar de voi și de ceea ce credeți că este mai bine pentru voi. Cu perseverență și ambiție, veți ajunge în proiectele pe care vi le doriți!” (Kira Hagi)
Mulțumim, Kira Hagi! Mulțumim, Mădălina Petrencu! Avem convingerea că întâlnirile cu elevii noștri au lăsat urme în creșterea lor! Nu putem ști dacă este greu să fii actor, dar acum știm cât este de frumos, pentru că prin actorie „vorbești pe limba sufletului, te manifești așa cum ești, te uiți în ochii oamenilor, cauți ce este mai frumos și mai viu în fiecare dintre ei și înveți să îi îmbrățișezi cu inima!” (Mădălina Petrencu)
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE