În Școala lui Jean Bart, totul este construit pe fericire și prietenie. Cu fiecare activitate „altfel”, ne dorim să creăm o școală prietenoasă, un univers al copilăriei în care învățăm și ne bucurăm împreună.
Pentru micuții clasei a 2-a A (înv. Florentina Marin), Ziua Prietenilor Buni a fost cel mai bun prilej de a crea amintiri. „Zâmbește și bucură-te alături de prieteni” și-au spus școlarii noștri și au dat startul la amintiri. Timp de o săptămână, elevii au participat la activități de dezvoltare personală, prin intermediul cărora au descoperit ce le-a lipsit cel mai mult în online: colegii, pauzele din curtea școlii sau realizarea în comun a unor produse. Și pentru că prietenii buni sunt de neprețuit, au creat cel mai frumos album al prieteniei. Au reciclat și au confecționat o ramă foto din ambalajul cutiilor de lapte.
De Ziua Prietenilor Buni am învățat, mai mult ca oricând, că putem construi ziduri mai înalte decât cele din beton, împreună construim ziduri de prietenie, încredere și susținere. În această zi minunată, am văzut copii fericiți!
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE