În fiecare an, cei ce ne-au dat nume, marinarii de pe Fregata „Mărășești”, îi răsplătesc pe cei mai merituoși elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” Constanța cu Premiile Fregatei „Mărășești”…
Premianții de anul acesta au fost M. D. (8 A), N. R.-Ș. (7 B), B. V.-C. (6 B) și P. A. C. (5 A). D. S.-I. și B. M.-S., tinerele jurnaliste de la 7 B, din echipa dublu laureată la Concursului Național de Reviste Școlare și Jurnalism, au pregătit un set de întrebări pentru toți, și câte o întrebare particularizată pentru fiecare: • Cum arată o zi din viaţa ta? • Descrie, pe scurt, domeniul care te pasionează cel mai mult. Cum ţi-ai dat seama că iubeşti acel domeniu? Care a fost momentul hotărâtor? • Ai întâlnit oameni providenţiali? Cum te-au influenţat, pe drumul către performanţă? • Eşti o autodidactă? • Te sperie ceva, legat de viitor? • Care sunt sfaturile tale pentru cei care vor începe gimnaziul la toamnă?
Și, special pentru R., o întrebare particularizată: • Ai înregistrat o serie de reușite în domeniul limbilor străine; ce se află la originea acestei pasiuni? Ai avut modele?
- O zi din viaţa mea… O întrebare complicată, deoarece fiecare zi e diferită de cealaltă. Am înregistrat performanţe la învăţătură si din acest motiv multe persoane mă cred un soarece de bibliotecă. Daca fac ceva normal, ceva ce fac toate persoanele, ca de exemplu plimbatul în aer liber, îmi sunt adresate tot felul de întrebari: „Tu ieși şi pe afară? Nu stai doar să lucrezi?” Viaţa mea nu se rezumă doar la şcoală, aşadar o zi din viaţa mea ar arăta cam aşa: dimineaţa, la ora 7.30, am antrenament la handbal. Ajung acasă pe la 10, după care învăţ. Dacă îmi mai rămâne timp, mă recreez puţin înainte de şcoală sau citesc. De la 12-13 mă duc la şcoală, iar seara când ajung acasa îmi fac temele… şi la culcare cu mine! Iar în weekenduri ori am meciuri, ori, dacă nu am nimic special de făcut, pe lângă treburile pentru şcoală îmi petrec timpul cu prietenii.
- Sunt pasionată, în special, de limbi străine şi de scris. Îmi place să le îmbin una cu alta, să născocesc poveşti din fanteziile mele, uneori în alte limbi. Mă defineşte genul S.F., deoarece pot profita să-mi las imaginaţia să zboare fără limită. Pe lângă franceză şi engleză, am încercat să învăţ spaniolă. Încă nu o ştiu foarte bine, dar pot spune că mi se pare o limbă foarte frumoasă, melodioasă, şi tocmai de aceea am încercat să o învăţ. Cu engleza e altă poveste. Engleza mi-a plăcut dintotdeauna, încă de la grădiniţă când doar învăţam poezii şi cântecele. În clasele I şi a II-a, perioada în care nu am mai studiat această limbă la şcoala, am lucrat cu o studentă la limbi străine (la cursurile Fundaţiei Don Bosco), iar ea ne explica lucruri, care pe mine, cel puţin, m-au ajutat foarte mult în clasele următoare. Am prins mai mult curaj în clasa a 5-a, la începutul gimnaziului, când am văzut că am şi rezultate. Franceza am descoperit-o acum doi ani, când împreună cu domnul diriginte i-am dezlegat, rând pe rând, tainele. La început, am luat-o drept o provocare, părându-mi-se ciudat să învăţ o limbă străină de la 0. Nu ştiu cât mi-ar fi plăcut, dacă nu ar fi fost modul în care domnul profesor ne-o preda, glumind cu noi, ca de la egal la egal. Şi cu siguranţă nu aş fi ajuns aici fără îndrumarea sa. A văzut dumnealui acel quelque-chose.
- Foarte mult m-a ajutat domnişoara învăţătoare din clasa a IV-a, T. L.. Cred că cel mai important este să ai încredere în forţele tale proprii. Dumneaei a fost persoana care m-a făcut să îmi dau seama că pot, care mi-a insuflat curaj, încredere în mine. Bineînţeles că şi părinţii m-au încurajat, ca orice alţi părinţi, de altfel, căci ce pasăre nu îşi laudă puiul! Dar prinzi aripi mai mari când o auzi de la alte persoane, mai calificate şi care nu ţi-o spun doar din dragoste…
- Da şi nu. Când informaţiile primite nu mă mulțumesc, caut mai multe. Nu mă documentez legat de orice, ci doar despre lucruri care îmi atrag atentia şi îmi stârnesc curiozitatea. De obicei citesc despre istoria anumitor locuri, sau despre care ne este predată la clasă. Am încercat să învăţ în anumite domenii şi singură, să văd cum merge, doar pentru cunoştinţele mele personale.
- Viitorul este imprevizibil, nu ştiu ce se va întâmpla şi nici nu vreau să ştiu: vreau să mă las uimită. Dar daca e ceva care m-ar speria, ar fi despărţirea de colegii mei…
- Sfatul meu pentru ei este sa nu se lase influențați de cei care vor sa îi sperie, spunându-le cât de greu este gimnaziul şi cât de neîndurători profesorii. Sunt doar vorbe în vânt. Cât timp te străduieşti, nimic nu este greu. Cât despre profesori, nici nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi! Dimpotrivă. Veţi avea, foarte probabil, multe surprize plăcute.
- Îmi place să comunic cu persoanele. Să vorbesc cu lumea… Uneori mi se spune că vorbesc prea mult, dar asta vine la pachet cu mine. Sunt de părere că şi limbile străine ţin tot de arta exprimării şi de aceea m-au atras. Şi mai e şi mama, care mereu mă provoca să înţeleg filmele şi cântecele fără subtitrari. Dar ce a început ca o cicăleală a devenit o pasiune. Modele… profesorii mi-au fost modele, doamna învăţătoare, părinţii, unii colegi, practic toţi cei din jurul meu… rând pe rând mi-au fost, într-un moment sau altul, model. Ştiu, e un răspuns ambiguu, dar de la fiecare am avut de învăţat câte ceva diferit.
