Oul văzut ca un simbol primordial, sămânţa vietii, potrivit tradiţiei, este vopsit şi încondeiat în zilele de joi şi sâmbătă din Săptămâna Mare, indeletnicirea înroşirii ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împăcare, pentru că în ornamentaţia lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare, lună, Cruce, etc.), cu modele din natură (plante, animale, obiecte casnice) şi cu modele de ţesaturi populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre. Motivele ornamentaţiei oualelor încondeiate sunt numeroase, şi fiecare motiv se prezintă în mai multe variante, care se diferenţiază în funcţie de localitate.
Nicăieri însă, mai mult ca în Bucovina, acest obicei nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Motivele folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza şi ca o reconfirmare a creştinătăţii româneşti, Crucea. În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste, dar cu mai puţine culori. În judetul Olt se remarca centrul de la Obaga unde aceasta îdeletnicire populară a fost adusa la nivel de artă. În Transilvania şi Banat se distinge încondeierea printr-o mare varietate de modele şi culori, iar Ţara Bârsei este renumită pentru desenul şi compoziţia ornamentală şi cromatică de o mare fineţe.
Oamenii au simţit nevoia de a decora, prin diferite metode oul (cu ceară colorată, cu vopsele, cu mărgele, etc). Decorarea ouălor cu ceara colorată se face cu ajutorul unui instrument special, care poartă numele de chişiţă (condei). Aceasta este o bucată de lemn care are în capăt un mic tub de metal (cupru) prin care trece ceara topită, colorată prin numeroase procedee.
Decorarea oualor cu vopsele se face tot cu ajutorul cerii, prin procedeul „batic”. Oul alb, golit de continut, se decorează cu ceară pe spaţiile care urmează să rămână albe. Se scufunda oul în vopsea galbenă, se scoate, se usucă şi se aplică ceara pe spaţiile care vor rămâne, în final, galbene. Apoi oul se va scufunda în vopsea roşie. Procedeul se repetă în funcţie de numărul de culori, pornindu-se de la culorile mai deschise către cele mai intense. În final oul se acoperă cu un strat de nitrolac, care va da stralucire oului şi va proteja decoraţiunile. Ornamentica ouălelor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase.
Prof. dr. Mariana Momciu
Toţi elevii care s-au înscris la concursuri cu ouăle încondeiate au fost premiaţi!