În perioada 21-23 martie 2015, Şcoală Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu” Constanţa a găzduit cursul pentru lideri de tineret, din cadrul proiectului cu implementare naţională „Zâmbete pentru viitor”, iniţiat de Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa. Asociaţia Together Everyone Achieves More, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană
pentru Sport şi Tineret Constanţa, a organizat acest curs, în care 120 de elevi de toate vârstele (5-19 ani) din învăţământul constănţean au învăţat, prin metode non-formale, să comunice mai bine, să lucreze în echipă, să aibă încredere unii în alţii şi să facă voluntariat pentru comunitatea căreia îi aparţin.
Formatorii acestui curs sunt elevi de liceu din cadrul asociaţiei, care, la 17 ani, au competenţe ridicate de training, de la a realiza un design de curs până la a susţine o atmosfera de învăţare prin joc.
Iată povestea unuia din cei 18 formatori care au susţinut acest curs, R. M. U., de 18 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa.
– De câţi ani faci voluntariat şi de ce ai ales să-ţi petreci adolescenţa ajutându-i pe ceilalţi?
– Pentru mine, voluntariatul este un stil de viaţă. Ajut persoanele cu dizabilităţi încă din copilărie, alături de mama mea. Într-o organizaţie de tineret fac voluntariat de 4 ani. Nu-mi văd viaţa decât aşa. Participarea la viaţa socială îţi dă o altă perspectivă a propriei existenţe, te scoate din carapacea lui EU şi-ţi defineşte fericirea şi împlinirea ta ca om. Este simplu: dacă stai închis într-o cameră, ai o anumită viziune despre existenţa ta; dacă stând în acea cameră priveşti pe fereastră, ţi se lărgeşte orizontul, dar dacă ieşi din cameră şi trăieşti, îţi schimbi viaţa.
– De ce Asociaţia TEAM?
– Am făcut voluntariat şi în alte organizaţii şi încă mai fac. TEAM este organizaţia mea de suflet. Sunt membru în Consiliul Director şi am construit această organizaţie alături de o inimoasă echipă. Din afara organizaţiei, lucrurile par comune, dar nu este deloc aşa. Noi schimbăm vieţi şi-i ajutăm pe copii şi tineri să se crească altfel. Completăm foarte bine educaţia non-formală şi familială. În TEAM sunt formator, am mai mult de 25 de cursuri locale ţinute în toată România; 4 tabere naţionale de tineret, atât ca trainer cât şi ca organizator, proiecte internaţionale. Am învăţat şi învăţ în TEAM mai mult decât la şcoală. Este o asociaţie elitistă de tineret, care susţine valori şi principii de viaţă sănătoase, te învaţă să te respecţi şi să apreciezi tot ce primeşti, dăruind. Aş putea foarte mult să vorbesc despre ce am învăţat şi fiecare voluntar ar putea vorbi despre sine cu uşurinţă, pentru că învăţăm să ne cunoaştem pe noi, să ne facem o analiză SWOT, să luăm decizii, să avem iniţiative, să ne asumăm comportamente şi acţiuni.
– Cum îţi împarţi timpul între şcoală, voluntariat şi adolescenţă?
– Sunt pasionat de IT. Vreau să studiez în Olanda şi muncesc pentru asta. Dacă îţi organizezi bine timpul le îmbini pe toate. Veţi rămâne poate surprinşi, dar eu mă distrez făcând voluntariat; prietenii mei sunt în aceeaşi organizaţie. Până la urmă ce înseamnă să te distrezi? Eu înțeleg prin distracţie să te simţi bine, să fii fericit, să fii împreuna cu grupul tău de prieteni. Noi facem asta! Eu mă distrez altfel decât mulţi adolescenţi din societatea de azi. Am altă perspectivă a distracţiei, nu am nevoie de alcool, droguri sau delincvenţe ca să mă distrez. Cred că, dacă mai mulţi părinţi ar înţelege cât de benefic este mediul voluntariatului pentru tineri, nu l-ar mai considera o prostie şi o pierdere de vreme…
– Un ultim mesaj, pentru tinerii şi părinţii care citesc acest articol?
– Respectaţi-vă viaţa, ieşiţi din zona voastră de confort şi îndrăzniţi să creşteţi!
Reflectarea în presă