Jean Bart, Școală conectată la comunitate

Școala Gimnazială Nr. 18 „Jean Bart” Constanța derulează programul „Școală conectată la comunitate”, în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi. Proiectul urmărește să pună bazele unei rețele de școli comunitare în România, iar școala noastră este prima din municipiu care implementează o astfel de viziune educativă.

O școală conectată la comunitate urmărește dezvoltarea unui parteneriat autentic cu părinții elevilor și cu ceilalți factori interesați. Ea vine în sprijinul învățării copiilor și răspunde adevăratelor nevoi ale acestora, oferindu-le o educație permanentă și cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. 

Maria Kovacs, managerul proiectului, a fost invitata de onoare a școlii noastre la prima întâlnire în cadrul comunității. Numeroși părinți, profesori și elevi au luat parte la un atelier menit să deschidă noi orizonturi spre valorile pe care le dorim promovate în școala noastră.  Ne-am propus un dialog activ între părinți, elevi și profesori, privind direcțiile de dezvoltare a școlii și îmbunătățirea procesului de învățare al copiilor noștri.

Și am reușit! Prima întâlnire din cadrul acestui proiect ne-a surprins pe toți, o echipă. Școala este a doua noastră familie, care inspiră comunitatea în care se află. În esență, copiii învață cel mai bine atunci când părinții și întreaga comunitate sprijină învățarea. Este bine știut că prioritatea Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” este dezvoltarea unei culturi a învățării cu bucurie, deziderat care se regăsește și în deviza școlii noastre: „Învățăm nu pentru școală, ci pentru viață”.

             Mulțumim Maria Kovacs pentru îndrumare! Mulțumim, dragi părinți pentru participarea activă la prima acțiune din cadrul acestui proiect! Povestea școlii Jean Bart este scrisă de noi toți și doar împreună, într-un parteneriat autentic, putem să transformăm școala într-un spațiu în care toți, cu mic, cu mare, învață cu plăcere.

CONSILIER IMAGINE,

Prof.  Alexandra Andreea ILIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>