…elevii noştri şi-au demonstrat încă o dată creativitatea, prin organizarea unor expoziţii tematice, Magia Crăciunului, coordonate de prof. Tănase Daniela, de prof. Crânguş Mirela şi de prof. Iustina Ursu. Se pare că, impresionat de dăruirea şi de talentul micilor mari artişti, Moş Crăciun ar sosi, anul acesta, mai devreme, şi de mai multe ori! 😉 Magia Crăciunului… funcţionează întotdeauna!
Elevii mai mari, coordonaţi de prof. Alina Nicolaiciuc, au ticluit delicate haiku-uri în limba engleză dedicate momentului, pline de sensibilitate, dar şi de umor, pe care le-au expus pe holul şcolii:
Nici elevii din ciclul primar nu s-au lăsat mai prejos.
În aşteptarea lui Moş Crăciun, elevii clasei a IV-a C, coordonaţi de prof. înv. primar Mărgineanu Florentina şi ajutaţi de doi părinţi (Benchea Pavel și Puţoi Mădălina, cărora le mulțumim), au confecţionat, pe un fundal sonor de colinde, un brad ecologic din diverse materiale, şi au amenajat un panou pentru o mini-expoziţie tematică, dedicată Măriei Sale, Bradului de Crăciun.
Sala lor de clasă a fost, de asemenea, decorată cu ornamente realizate de copii. Urarea lor pentru toţi a fost:
Zile minunate de iarnă vă dorim… nu vă uitați la vremea de afară, dacă în casă e cald, liniște și pace… e tot ce ne putem dori. CRĂCIUN FERICIT!
Elevii clasei a II-a A, îndrumaţi de învăţătoarea lor, Nicolae Cornelia, au pus cap la cap versurile:
Dansul fulgilor de nea / la clasa a II-a A
A venit iarna drăguţă,
Pe noi toţi ne-a bucurat
Şi prin dans şi cântec, joc
Noi „bun venit” i-am urat!