Elevii din Republica Moldova învață să facă voluntariat, în cadrul unui proiect iniţiat de şcoala noastră

În perioada 13-15 Decembrie 2014, în internatul Liceului „Gheorghe Miron Costin”, a avut loc un curs de lideri de tineret pentru 16 elevi. Printre ei și 4 elevi din Republica Moldova, cu bursă de studii. Acţiunea a fost organizată şi coordonată de prof. psiholog Daniela Ghiţoiu de la Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa.

Scopul? Înființarea unui grup de tineri de inițiativă, sub umbrela Asociației TEAM, care să demareze acțiuni de voluntariat în cadrul proiectului cu implementare națională „Zâmbete pentru viitor”, proiect iniţiat de Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa, prin care se susține dezvoltarea culturii de voluntariat în școli.

Formatorii sunt două tinere, trainer-ițe ale asociației, Popa Monica de la Liceul Teoretic „Traian” și Sprînceanu Adelina de la Liceul Teoretic „George Călinescu”.

Grupul nou înființat, TEAM „Miron Costin”, are deja o agendă planificată pentru luna decembrie, acțiuni de care se vor bucura atât cetățenii din zona Anda, cât și elevii Liceului „Gheorghe Miron Costin”.

Am aflat că Forțu Ion este cel mai bun elev la învățătură din liceu. Întrebat dacă acest mod de a face voluntariat îl surprinde, iată ce ne-a răspuns:

 „Am venit să studiez în România pentru că învățământul de aici este mai bun și voi avea alte șanse în viitor. Îmi doresc să rămân în România.

Am descoperit că în Constanța sunt mulți tineri și adulți care fac voluntariat și pentru mine a fost oarecum nou la început.

Am rămas uimit să văd cu câtă pasiune și dăruire tineri de vârsta mea se implică în acțiuni sociale. Am învățat să fac și eu asta! Mă simt parte din comunitate. Îmi pasă și mă implic!”

Și a continuat cu o mărturisire care ar trebui să pună pe gânduri orice român:

„Nu înțeleg de ce unii români își blamează țara și sistemul în care trăiesc. Eu vreau să fie țara mea!…”

UPDATE, sau Viitorul începe azi: Către finalul zilei de 15 decembrie, voluntarii recent formaţi au avut parte de prima lor activitate ca voluntari, organizând o serie de jocuri pentru elevii din şcoala iniţiatoare a proiectului „Zâmbete pentru viitor”, Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>