Copiii sunt poveștile noastre cele mai frumoase! O spunem, de fiecare dată, cu mândrie, într-o școală care poartă numele unui scriitor… Însă în povestea Școlii Jean Bart scriem toți, generație după generație, filă cu filă, culegem amintiri dragi, de suflet, și le păstrăm în albumul familiei Jean Bart!
Cea mai mare bucurie este atunci când, după ani și ani, primești un mesaj de la un fost elev care poartă încă în suflet locul ce i-a devenit o a doua familie, dar și pe cei care i-au călăuzit pașii spre litere, lecturi și drag de carte, în ceea ce avea să fie începutul celei mai frumoase călătorii: cea a pasiunii pentru lectură.
Mulțumim domnului Adrian Dinu (Director comercial la editura Elefant), absolvent al Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” Constanța, promoția 1989, pentru colecția de cărți dăruită, din inimă, școlii în care a crescut și s-a format pentru viață! Pentru că acesta este farmecul acestei școli în care ușile sunt oricând deschise pentru elevi! Suntem o școală de suflet, un grup de oameni frumoși, profesori, elevi de ieri și de azi, sau urmași ai lui Jean Bart, pentru care ALTFEL înseamnă educație care schimbă vieți!
Ne mândrim cu absolvenții noștri, cei mai buni ambasadori ai școlii, ce revin mereu, cu drag, în familia Jean Bart, chiar și cu sufletul! Copiii s-au bucurat deja de prima lectură, în aer liber, și vă invită să le descoperiți povestea, în imaginile de mai jos!
Povestea Școlii Jean Bart este precum o carte: de fiecare dată când o deschizi, începe să trăiască!
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE