SURPRIZĂ: în urma tragerii la sorţi de pe 15 decembrie 2015, din cadrul concursului de desene organizat de Carrefour, eleva R. T. din clasa a IV-a B de la Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa a obţinut o menţiune specială premiată cu un voucher de cumpăraturi în valoare de 100 ron. „Christmas morning” a ajuns pe perete alături de multe desene minunate, dar s-a remarcat prin culoare, stil original (Jean Bart? :P) şi idee inovatoare. Câştigatorii au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii televizate şi au fost intervievaţi pentru ştirile de seară de la ProTv…
COLINDE: Corul Şcolii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” Constanţa, pregătit de prof. B. E. şi însoţit de prof. dr. Momciu Mariana, a participat, în data de 15 decembrie 2015, la Festivalul de colinde 2015 organizat de Arhiepiscopia Tomisului şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Corul s-a înscris şi anul acesta în competiţia „Datini, tradiţii, obiceiuri de Paşti şi de Crăciun” organizată de Şcoala Gimnazială nr. 18 „Dr. C. Angelescu” Constanţa. Mult succes în competiţie fetelor noastre!
PREMIU: Eleva M. R. din clasa a VI-a B, coordonată de prof. Mădălin Roşioru, a obţinut Premiul I la secţiunea Creaţie literară în limba franceză, categoria proză, la concursul naţional NOËL DANS LE MONDE FRANCOPHONE (ediţia a IV-a), desfăşurat la Craiova, în perioada 14-16 decembrie 2015, cu tema Raconte-moi Noël francophone.
Rezultatul a fost afişat pe site-ul ARPF Dolj chiar de ziua ei!
FELICITĂRI & COLINDE: Mai multe felicitări de Crăciun, ticluite de elevii clasei a VIII-a B, au poposit, într-o expoziţie inedită, pe holurile şcolii noastre… Mai mulţi colindători de la Grădiniţa nr. 37, îndrumaţi de doamna S. T., i-au colindat, cu nespusă drăgălăşenie, pe dascălii de la Şcoala 18 la ultimul lor Consiliu Profesoral din anul acesta…
SERBARE: Elevii clasei a VI-a A de la Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa le-au prezentat, miercuri, 16 decembrie 2015, părinţilor şi doamnei diriginte, prof. dr. Mariana Momciu, un inedit spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă, cu muzică, dans şi, se putea altfel, colinde, colinde, colinde, colinde… Ei au avut şi invitaţi speciali: B.A. (clasa I, talentată recitatoare), R. T. (clasa a IV-a, cu un recital de chitară), D. I. (virtuoz al acordeonului), D. A. şi partenera lui din Şcoala 36 (vicecampionii naţionali la dansuri de societate). Băieţii au încins o geampara, fetele au dansat pe ritmuri şi mai tradiţionale, şi mai moderne, iar M. Şt. a bătut toba despre ce s-a întâmplat. Nu, eu am fost: al dvs. consilier de imagine, Mădălin Roşioru, vă doreşte Sărbători cu bine!