Așa cum o carte bună nu are niciodată sfârșit, la fel și în Școala Gimnazială Nr. 18 „Jean Bart” Constanța cartea premiilor este o poveste fără sfârșit…
Astfel, elevii noștri scriu, încă o dată, PERFORMANȚĂ, în cartea școlii noastre cu nume de scriitor, aducând rezultate excelente, încununate cu 2 calificări la națională.
Concursul CDIdei în Cărți, organizat de Casa Corpului Didactic Sibiu, a însemnat o nouă provocare pentru elevii școlii „Jean Bart”, o nouă oportunitate de a se număra printre cei mai buni.
Ne mândrim cu 6 echipe calificate la etapa regională și 5 premii ce fac cinste școlii noastre:
Premiul I la etapa regională (și calificați la etapa națională):
„În căutarea căpitanului Grant” – machetă confecționată de elevii clasei a V- a A: Cruțescu Andrei, Popescu Caludia, Vicolov Maria; Coordonator – prof. Busuioc Loredana;
„Calul troian” – realizat de fetele clasei a VII-a C: Rusu Maria-Cristiana, Szanto Bianca, Trandafir Roberta; Coordonator – bibl. Caba Ramona.
Premiul II:
„Călătoria spre Marele Oz din Orașul Smaraldelor”. Autori: Asanageanu Crina-Teodora, Croitoru Diana-Cristiana, Zaharia Andrei-Mădălin; Coordonator – prof. înv. primar Câmpanu Olimpia
„Planeta Micului Prinț”, opera elevilor din clasa a V- a A: Baicu Amalia, Buzoianu Alexandru, Dinu Teodora; Coordonator – prof. Ilie Alexandra.
Premiul III a revenit fetelor: Onică Mihaela Bianca (VI A), Țarin Bianca Ioana (VI A), Damian Daria Ioana (VI B); Coordonator – prof. Momciu Mariana, pentru realizarea unui coșuleț cu ouă încondeiate.
49 de echipe din 7 județe s-au calificat la etapa județeană a Concursului CDIdei în cărți și au sperat la un loc pe podium. Fiecare echipă, formată din 3 elevi și supervizată de un coordonator (cadru didactic), a realizat un obiect/ o machetă pe baza unei cărți citite în prealabil, o fișă de lectură și o fișă a obiectului, pe care le-au prezentat juriului în data de 28 mai. Lucrările au fost alese din domenii precum: Religie și Mitologie, Limbi, Lingvistică și Literatură, Științe naturale, Istorie și Geografie.
CDIdei mărețe s-au născut din cărțile valorificate de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 „Jean Bart” Constanța! Demni urmași ai scriitorului Jean Bart, copiii noștri au pășit în lumea cuvintelor scrise și au dat viață celor mai frumoase aventuri descoperite prin bucuria lecturii.
„Nu poți deschide o carte și să nu înveți ceva”, spunea marele filosof Confucius. Răsfoind paginile cărții școlii (lui) Jean Bart, învățăm… Învățăm nu doar pentru școală, ci pentru viață!
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE