Campionat interşcolar de ţintar la Şcoala 18

tintarDe Ziua Copilului, în Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa s-a organizat un inedit campionat de… ţintar. Au participat 302 elevi din ciclul primar, atât din şcoala-gazdă cât şi din Şcoala Gimnazială nr. 12 „B. P. Hasdeu” şi din Şcoala „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Constanţa. Partener: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, care a asigurat premiile copiilor. Responsabili de activitate: voluntarii din binecunoscuta Asociaţie TEAM, demonstrând, încă o dată, că Toghether Everyone Achieves More…

Cei 50 de voluntari TEAM au asigurat arbitrajul competiţiei, dar şi activităţile alternative pentru toţi cei care nu s-au calificat în etapele superioare ale concursului. Se intenţionează ca, anul viitor, acest proiect să capete o dimensiune judeţeană, ediţia actuală netezind calea pentru o competiţie regională şi, de ce nu, chiar de nivel naţional. Argumente există…

Un sport al minţii

Ţintarul, ca şi şahul, este un sport al minţii, un joc de societate care dezvoltă gândirea strategică a participanţilor, concentrarea atenţiei, abilităţi emoţionale atât de necesare participării la competiţiile şcolare sau la examene! Se pare că acest joc este originar din Egiptul antic, iar în Europa ar fi apărut prin secolele XIII-XIV. În România este cunoscut şi sub denumirea de moară sau car; ca piese s-au folosit, în trecut, boabe de fasole şi porumb. În engleză, ţintarul este cunoscut ca nine men’s morris; în franceză, jeu du moulin sau jeu du charret, sau marelle; în italiană, mulino; în spaniolă, juego del molino; în germană, Mühle sau Nünistei (9 Steine).

În pregătirea acestui campionat, timp de patru săptămâni, psihologul şcolii, Daniela Ghiţoiu, şi profesorul de sport, Mihaela Capră, i-au învăţat pe cei mici tainele acestui joc al copilăriei, cândva atât de popular, acum aproape uitat.

Elevii din Şcoala Gimnazială nr. 12 „B. P. Hasdeu” şi din Şcoala „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Constanţa au fost coordonaţi de doamnele prof. înv. primar Taras Valentina şi Ghizilă Simona.

Din partea Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, am beneficiat din nou de implicarea domnului consilier pe probleme de tineret Marian Ţuţuianu, partener de nădejde şi susţinător fervent al foarte multor proiecte de acest gen.

Sportul rege

În continuarea activităţilor de dimineaţă, elevii din clasele V-VIII au finalizat campionatul de fotbal început luni şi marţi, în timpul orelor de educaţie fizică. Câştigătorii au avut parte de o surpriză: un meci cu selecţionata partenerilor de pe Fregata „Mărăşeşti”. Meciul s-a terminat la egalitate…

Reflectare în media:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>