Vă mai amintiți de Fabricanții de Zâmbete? Ei bine, Consiliul Școlar al Elevilor a reușit din nou să împartă zâmbete și bucurie, oferind tuturor un coș plin cu… Fericire!
Pe 20 martie, de Ziua Internațională a Fericirii, Școala Gimnazială Nr. 18 „Jean Bart” Constanța și-a deschis porțile spre fericire și prietenie. Cele mai calde gânduri și urări de bine au fost purtate din clasă în clasă, răspândind un strop de veselie în jur. Pentru o clipă, totul a prins culoare și ziua a devenit mai senină!
20 martie ascunde însă o dublă și frumoasă însemnătate. Nici Ziua Francofoniei nu putea să rămână fără ecou la noi în școală. Madame professeur Ilie Alexandra-Andreea a dat startul Festivalului Filmului Francofon. Primii norocoși au fost elevii claselor a VIII-a A și a V-a B, care au avut parte de proiecția filmului „Le Petit Nicolas”, o comedie franceză realizată după cărțile semnate de René Goscinny și Jean-Jacques Sempé. Aventurile micuțului Nicolas au făcut deopotrivă deliciul elevilor, încheind ziua, cum altfel, decât cu o porție bună de râs!
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE