O zi de marți, 2 aprilie 1805. În Danemarca, în orașul Odense, se năștea cel care avea să bucure milioane de copii cu operele sale. Hans Christian Andersen, creatorul basmelor „Mica sirenă”, „Rățușca cea urâtă”, „Crăiasa Zăpezilor” și-a câștigat un binemeritat loc în inimile oamenilor. Drept dovadă a acestui fapt, Ziua de 2 aprilie, data nașterii sale, a fost declarată Ziua Internațională a cărților pentru copii.
Biblioteca Școlii „Jean Bart” a dorit să marcheze acest eveniment și i-a avut alături pe elevii doamnei învățătoare Câmpanu Olimpia. Copiii au aflat astăzi că scriitorul danez Andersen nu este doar autorul basmelor minunate cunoscute de ei, ci și al unor Jurnale de călătorie foarte interesante. Unul dintre acestea, „Femeia valahă”, face referire la plaiurile noastre dobrogene. Am citit și noi pasaje din text, aflând astfel cum arăta Constanța și locuitorii săi, la 1841.
Ne-am delectat ulterior cu o audiție a poveștii „Amnarul”. Pick-up-ul a făcut posibilă o altfel de întâlnire cu eroii de basm. Actori consacrați au dat glas soldatului, babei și fetei de împărat.
Eiii, dar înainte de a încăleca pe-o șa, am decis să mai scoatem din arsenalul bibliotecii ceva: cărțile de joc Dixit. Imaginile viu colorate, cu reprezentări ale unor personaje fantastice, au servit scopului nostru: acela de a ne reaminti cele mai frumoase povești sau cărți pentru copii scrise de-a lungul timpului.
CONSILIER IMAGINE,
Prof. Alexandra Andreea ILIE